ştii ce nu ne-au învăţat niciodată l-am întrebat
să ne pese
să ne pese atât de mult încât să ne trezim dimineaţa fără să amânăm alarma
fără să ne minţim cu substanţe că are sens ce facem că facem ceva de fapt
când confundăm mişcarea cu acţiunea şi comunicarea cu sfaturile
când abia aşteptăm să aşteptăm altceva mai mult
pentru că mi-e milă în fiecare dimineaţă de un câine şchiop din Regie
şi revăd parcă din ce în ce mai violent accidentul pe care nu l-am văzut niciodată
cu frică să nu-l ucid în mintea mea de tot
dar aseară am trecut butonând un telefon descărcat
pe lângă un OM întins la pământ
o să fie mai rău înainte să fie mai bine mi-a spus
ne plimbam umbrele pe asfalt împreună
nu ştia că înainte
murisem fiecare în singurătatea lui
ca un ou într-o colivie unde nu a cântat niciodată vreo pasăre
singurătatea e o moarte parşivă
când eşti nemuritor a râs
l-am lăsat să se creadă viu
pentru că orice vis e real cât timp durează
şi-apoi nu o să îmi mai amintesc oricum nimic
